1. Despre noi
HiSuite și tehnologiile și funcționalitățile conexe (colectiv, „Serviciile”) sunt operate de Huawei Device Co., Ltd., o companie înființată în conformitate cu legile Republicii Populare Chineze, cu sediul social la No. 2 Xincheng Road, Lacul Songshan, Dongguan, Guangdong Province, China (denumită în continuare „Huawei”, „noi”, „nouă” sau ”a noastră/al nostru/ai noștri/ale noastre”). În prezentul Acord (așa cum este definit mai jos), „dvs.” și „utilizator” se referă la orice persoană care utilizează și/sau accesează Serviciile.
2. Scopul Acordului
Prezentul acord cu utilizatorul, notificarea și declarația de confidențialitate (pe care le puteți vizualiza accesând HiSuite > Despre pe telefonul dvs.) și celelalte politici și informații publicate sau puse la dispoziție prin intermediul Serviciilor (împreună, acest „Acord”) reprezintă termenii și condițiile în baza cărora vă oferim utilizarea Serviciilor și accesul la acestea. Prezentul Acord conține informații despre cine suntem, modul în care vom furniza Serviciile, ce activități sunt permise sau nu, în cadrul sau în legătură cu Serviciile, ce măsuri trebuie luate în cazul unei probleme cu serviciul și alte informații importante. Citiți acest Acord cu atenție. Prin utilizarea Serviciilor, încheiați un acord obligatoriu din punct de vedere juridic cu noi. Dacă nu acceptați Acordul, nu trebuie să utilizați Serviciile.
3. Eligibilitate
Pentru a accesa și pentru a utiliza oricare dintre aceste Servicii trebuie să aveți cel puțin 18 ani sau vârsta legală a majoratului conform jurisdicției de care aparțineți. Dacă nu aveți vârsta de cel puțin 18 ani sau vârsta majoratului, părintele sau tutorele dvs. trebuie să accepte termenii Acordului în numele dvs. pentru a utiliza Serviciile.
4. Accesarea Serviciilor
Vă acordăm o licență limitată, neexclusivă, netransferabilă, nesublicențiabilă și revocabilă pentru accesarea și utilizarea Serviciilor, sub rezerva prezentului Acord și în conformitate cu acesta.
5 Serviciile
Pentru un computer cu Windows, Serviciile furnizează următoarele:
(1) dispozitivele mele: vă permite să importați, exportați, ștergeți și reîmprospăta contacte, SMS-uri, imagini, videoclipuri și fișiere pe telefon, să actualizați și dezinstalați aplicații și să sincronizați contacte și evenimente din Outlook.
(2) Copie de rezervă a datelor: vă permite să faceți o copie de rezervă a contactelor, SMS-urilor, jurnalelor de apeluri, notelor, înregistrărilor, evenimentelor, muzicii, videoclipurilor, documentelor, aplicațiilor și datelor, dispozitivelor de sistem și a seifului de parole.
(3) Restabilirea datelor: vă permite să restabiliți copiile de rezervă a datelor menționate mai sus.
(4) Actualizări de sistem: vă permite să efectuați actualizare de sistem și să reveniți pe telefon. Pentru a asigura furnizarea serviciilor, actualizați software-ul de sistem în timp util.
(5) Reparații de sistem: vă furnizează funcția de reparare a sistemului. Dacă telefonul dvs. întâmpină o problemă de sistem, de exemplu, nu poate fi pornit, sunteți avertizat să utilizați această funcție pentru a repara sistemul.
Pentru un Mac, Serviciile furnizează următoarele:
(1) Dispozitivele mele: permite importul, exportul, ștergerea și împrospătarea contactelor, SMS-urilor, imaginilor, videoclipurilor și fișierelor de pe telefon.
(2) Copie de rezervă a datelor: permite efectuarea de copii de rezervă a contactelor, SMS-urilor, jurnalelor de apeluri, notițelor, înregistrărilor, evenimentelor, fișierelor de muzică, videoclipurilor, documentelor, aplicațiilor și datelor, dispozitivelor de sistem și seifului pentru parole.
(3) Restaurare date: permite restaurarea copiilor de rezervă a datelor menționate anterior.
Serviciile sunt destinate numai telefoanelor pe care rulează sisteme de operare oficiale. Huawei nu oferă nicio garanție privind calitatea celor care utilizează sisteme de operare neoficiale.
Pentru a asigura disponibilitatea serviciului dvs., sunteți încurajat să verificați cu în mod regulat cea mai recentă versiune a Serviciilor, care fac obiectul unei actualizări sau al unui upgrade de software.
6. Termeni de utilizare
Accesând și utilizând Serviciile, vă angajați și sunteți de acord să o faceți de o manieră legală și etică și în conformitate cu prezentul Acord. Prin prezenta, confirmați și sunteți de acord că nu veți utiliza Serviciile pentru a transmite materiale sau a participa în alt mod la orice activități necinstite, defăimătoare, prejudiciabile, dăunătoare, obscene, ofensatoare, intimidante, hărțuitoare, scandaloase, incitatoare la ură, instigatoare, amenințătoare, profanatoare, pornografice, care constituie o intruziune în intimitate sau sunt ofensatoare în alte moduri în raport cu utilizarea de către dvs. a Serviciilor, incluzând, însă fără limitare la, orice facilitează activități ilegale, prezintă imagini explicit sexuale, promovează violența, este discriminator, este ilegal sau ar putea provoca sau provoacă daune sau vătămări oricărei persoane sau oricărui bun, ar putea crea răspundere civilă sau penală conform legislației în vigoare, inclusiv, însă fără limitare la, orice material pe care nu aveți dreptul să îl publicați sau să îl transmiteți, sau în cazurile în care o astfel de publicare sau transmitere a unui material încalcă orice obligație de confidențialitate și/sau drepturi de proprietate intelectuală ale terților.
Prin prezenta, sunteți de acord și vă angajați:
(1) să nu eliminați nicio notificare privind drepturi de autor, marcă comercială sau altele care indică dreptul de proprietate din nicio parte a Serviciilor în numele dvs. sau al altora;
(2) să nu reproduceți, efectuați alterări sau modificări, în întregime sau parțial asupra Serviciilor, sau să permiteți ca Serviciile sau oricare parte a acestora să fie combinată sau să devină încorporată în orice alte programe;
(3) să nu obțineți sau să încercați să obțineți acces neautorizat sau să împiedicați orice aspect al Serviciilor sau sistemele sau rețelele aferente acestora;
(4) să nu descompuneți, decompilați, efectuați inginerie inversă sau să creați lucrări derivate pe baza Serviciilor, în întregime sau parțial, sau să încercați să realizați orice astfel de acțiuni, decât în măsura în care astfel de acțiuni nu pot fi interzise prin legile aplicabile;
(5) să nu distribuiți, licențiați, închiriați, vindeți, revindeți, transferați, afișați public, realizați public, transmiteți, redați în flux, difuzați sau exploatați în orice fel Serviciile;
(6) să nu furnizați sau să nu puteți la dispoziție Serviciile, în întregime sau parțial (inclusiv obiectul și codul sursă) în nicio formă, niciunei persoane, fără acordul nostru scris prealabil;
(7) să nu vă dați drept nicio persoană sau să afirmați în mod fals sau să denaturați în niciun fel afilierea dvs. cu o persoană sau entitate;
(8) să nu utilizați Serviciile (sau nicio parte a acestora) în niciun mod ilegal, pentru niciun scop ilegal sau în niciun mod care contravine Acordului, sau să nu acționați fraudulos sau cu rea-voință, inclusiv, dar fără a vă limita la piratare sau introducerea unui cod dăunător, inclusiv viruși sau date periculoase în cadrul Serviciilor (sau în site-urile web legate de Servicii) sau în orice sistem de operare;
(9) să nu încălcați drepturile noastre de proprietate intelectuală sau pe cele ale terților în raport cu accesarea și/sau utilizarea de către dvs. a Serviciilor;
(10) să nu colectați informațiile utilizatorilor sau să accesați în alt mod Serviciile sau sistemele noastre, utilizând mijloace automate sau încercând să descifrați orice transmisie către sau de la serverele pe care rulează Serviciile;
(11) să nu dezvoltați, acceptați sau să utilizați software, dispozitive, scripturi, roboți sau orice alte mijloace sau procese (inclusiv crawlere, inserturi și programe de completare pentru browser sau orice alte tehnologii sau activitate manuală) pentru a obține informații din Servicii sau să copiați în orice alt mod profiluri și alte date din cadrul serviciilor;
(12) să nu exploatați comercial Serviciile fără acordul nostru scris prealabil;
(13) să nu utilizați Serviciile pentru a desfășura nicio tranzacție ilegală de afaceri, precum vânzarea de arme de foc, droguri, substanțe ilegale, software piratat sau alte articole interzise;
(14) să nu oferiți informații privind jocurile de noroc și să nu încurajați alte persoane să joace jocuri de noroc prin niciun mijloc;
(15) să nu solicitați informații de conectare sau să accesați conturi care aparțin altor persoane;
(16) să nu desfășurați activități de spălare de bani, avansuri în numerar ilegale sau vânzări în scheme piramidale;
(17) să nu încercați, facilitați sau încurajați nicio încălcare a Acordului (sau oricare parte a acestuia); și
(18) să nu utilizați serviciile în niciun mod care ar putea prejudicia, dezactiva, supraîncărca, afecta sau compromite Serviciile, sistemele noastre sau securitatea sau să interfereze cu sistemele informatice ale altor utilizator sau ale oricărei alte părți sau să piratați sau să obțineți acces neautorizat la Servicii, Conținutul Huawei (definit mai jos) sau datele.
7. Utilizarea conținutului Huawei
Huawei și/sau licențiatorii săi își rezervă toate drepturile, drepturile de proprietate și interesul asupra informațiilor (indiferent de forma acestora, inclusiv, cu titlu, exemplificativ, sub formă de text, grafică, video și audio), imaginilor, pictogramelor, aplicațiilor, proiectărilor, software-ului, scripturilor, programelor, drepturilor de autor, mărcilor comerciale, denumirilor comerciale, logo-urilor și altor materiale și servicii disponibile în cadrul sau prin intermediul Serviciilor, inclusiv asupra aspectului și stilului acestora (împreună, „Conținutul Huawei”). Accesul dvs. la și/sau utilizarea oricăror Servicii nu transferă către dvs. sau către o altă persoană niciun drept de proprietate sau alte drepturi asupra sau în legătură cu Serviciile sau cu conținutul acestora cu excepția unor prevederi contrare din acest Acord.
Nu aveți permisiunea de a efectua modificări, copii, extrase, schimbări sau completări la Conținutul Huawei sau de a-l vinde, copia, distribui, licenția sau de a utiliza în mod necorespunzător Conținutul Huawei, indiferent sub ce formă. Dacă doriți să republicați, să extrageți, să reproduceți, să distribuiți sau să utilizați în alt mod orice parte din Conținutul Huawei, aveți obligația de a ne contacta în prealabil și de a obține permisiunea noastră în scris, exceptând cazul în care există alte prevederi în acest Acord. Această prevedere nu aduce atingere niciunor drepturi pe care le puteți avea în baza legilor cu caracter obligatoriu aplicabile.
În cazul în care considerați că Serviciile sau orice părți ale acestora încalcă orice drept de autor, marcă comercială, brevet, secret comercial sau alt drept de proprietate intelectuală sau în cazul în care aveți alte îngrijorări referitoare la Servicii, contactați-ne utilizând informațiile de contact puse la dispoziție în prezentul Acord.
8. Conținutul dvs.
Veți continua să păstrați dreptul de proprietate asupra conținutului dvs. pentru text, documente, imagini, fotografii sau alte informații pe care le încărcați, publicați sau le transmiteți în alt mod către sau prin intermediul Serviciilor (denumite colectiv „Conținutul dvs.”). Aveți întreaga răspundere asupra Conținutului dvs.
9. Monitorizarea Serviciilor
Înțelegeți că, în conformitate cu legile și reglementările aplicabile, ne rezervăm dreptul de a lua măsurile necesare în scopul operării și îmbunătățirii Serviciilor (inclusiv, cu titlu exemplificativ, al prevenirii fraudelor, evaluării riscurilor, investigării și acordării de asistență pentru clienți), în vederea asigurării respectării acestui Acord de către dvs. și a legilor aplicabile sau a oricăror altor ordine sau dispoziții emise de o instanță, o hotărâre cu privire la un acord, o agenție administrativă sau alt organism guvernamental.
10. Confidențialitate și colectarea datelor
Pentru a vă oferi servicii mai robuste și a contribui la securitatea tranzacțiilor dvs., Huawei va colecta și prelucra datele dvs. cu caracter personal în conformitate cu notificarea și declarația de confidențialitate privind Serviciile.
11. Declinarea răspunderii
Serviciile sunt destinate utilizării exclusive de către dvs. și nu pot fi utilizate de niciun terț. Sunteți de acord că Huawei și afiliații, membrii conducerii, administratorii, angajații, contractanții, agenții, terții prestatori de plăți, partenerii, licențiatorii și distribuitorii (împreună, „Părțile Huawei”) nu suntem răspunzători cu privire la nicio pierdere cauzată de utilizarea neautorizată a Serviciilor.
Utilizarea Serviciilor de către dvs. poate fi întreruptă, întârziată sau perturbată pentru o perioadă de timp necunoscută, din motive ce nu pot fi controlate. Sunteți de acord că Părțile Huawei nu vor fi răspunzătoare cu privire la nicio solicitare de daune apărută ca urmare a sau în legătură cu astfel de întreruperi, întârzieri, perturbări sau defecțiuni similare.
În măsura maximă permisă de legile aplicabile, Părțile Huawei nu sunt răspunzătoare față de dvs. sau față de nimeni altcineva, cu privire la nicio daună, în cazul în care dvs. nu puteți accesa sau utiliza Serviciile ca urmare a:
(1) oricărei suspendări sau încetări a funcționării Serviciilor de către Huawei pentru efectuarea lucrărilor de întreținere sau actualizărilor sistemelor, software sau hardware;
(2) unei întârzieri sau defecțiuni a unei comunicări de sistem sau de rețea care este deținută sau controlată de altcineva decât Huawei;
(3) oricărei suspendări, anulări sau rezilieri a oricărui contract sau a altor aranjamente între Huawei și oricare dintre furnizorii de servicii de plată terți;
(4) oricărei erori sau întreruperi cauzate de atacuri ale hackerilor sau încălcări a securității similare; sau
(5) oricărui alt motiv aflat în afara controlului rezonabil al Huawei.
Serviciile sunt furnizate „ca atare” și „în funcție de disponibilitate”, fără niciun fel de declarație sau garanție. În măsura maximă permisă de legile aplicabile, Părțile Huawei declină toate garanțiile, condițiile sau alți termeni, indiferent de natura acestora, expliciți sau impliciți și nu oferă nicio garanție, angajament, obligație sau declarație: (a) în legătură cu caracterul complet sau cu acuratețea, fiabilitatea sau caracterul oportun al oricărei părți din conținutul pus la dispoziție în cadrul sau prin intermediul Serviciilor; (b) că Serviciile sau serverul(ele) pe care sunt găzduite acestea sunt lipsite de defecțiuni, erori, probleme sau alte elemente dăunătoare; (c) că orice defecțiuni în legătură cu operarea sau funcționalitatea oricăror Servicii vor fi corectate; (d) în legătură cu funcțiile specifice ale Serviciilor, fiabilitatea, calitatea sau acuratețea oricăror informații obținute de dvs. în urma utilizării sau accesării Serviciilor; (e) în legătură cu securitatea sau cu natura lipsită de erori a Serviciilor; (f) în legătură cu fiabilitatea, calitatea, acuratețea, disponibilitatea sau capacitatea Serviciilor de a răspunde nevoilor dvs., de a furniza anumite informații sau de a obține anumite rezultate sau efecte. Părțile Huawei nu sunt răspunzătoare pentru nicio pierdere sau daune cauzate în totalitate sau parțial de încrederea în, utilizarea sau interpretarea Serviciilor sau a altor informații obținute prin intermediul accesului și/sau al utilizării de către dvs. (sau de către orice altă persoană) a acestor Servicii.
Legile din unele țări nu permit excluderea sau limitarea prin contract a anumitor garanții, obligații sau răspunderi. În cazul în care vi se aplică astfel de legi, este posibil ca unele dintre sau toate excluderile sau limitările de mai sus să nu se aplice în cazul dvs. Nicio prevedere a Acordului nu afectează drepturile dvs. pe care le veți avea în calitate de consumator și cu a căror modificare sau eliminare nu puteți fi de acord prin contract.
12. Limitarea răspunderii
Sub rezerva dispozițiilor legale aplicabile în jurisdicția dvs., veți suporta în exclusivitate riscul legat de accesul și utilizarea de către dvs. a Serviciilor, iar Părțile Huawei declină în mod expres toată răspunderea, pierderile sau daunele suportate de dvs. sau de orice altă persoană, în baza contractului, a legii (inclusiv neglijență) sau a oricărei alte teorii, cu privire la oricare dintre următoarele:
(a) pierderea profiturilor, veniturilor, încasărilor, datelor sau fondului comercial;
(b) pierderi sau daune speciale, indirecte sau implicite.
Limitările și excluderile incluse în acest Acord se vor aplica indiferent dacă Huawei a fost informată în legătură cu acestea sau dacă ar fi trebuit să avem cunoștință de orice pierderi posibile care s-ar putea genera de pe urma acestuia.
În cazul în care sunteți nemulțumit(ă) de orice aspect al Serviciilor, în orice moment, unicul remediu exclusiv constă în încetarea accesării și utilizării Serviciilor. Fără a aduce atingere restricțiilor precedente și în măsura maximă permisă de legile aplicabile din jurisdicția dvs., răspunderea totală cumulată a Părților Huawei față de dumneavoastră sau față de orice altă persoană cu privire la orice solicitări de daune, acțiuni în instanță, răspunderi, obligații, daune, pierderi și costuri, în baza contractului, a legii (inclusiv neglijență) sau a oricărei alte teorii, nu va depăși în nicio situație 50,00 €.
Legile din unele țări nu permit excluderea sau limitarea prin contract a anumitor garanții, obligații sau răspunderi. În cazul în care vi se aplică astfel de legi, este posibil ca unele dintre sau toate excluderile sau limitările de mai sus să nu se aplice și să aveți drepturi suplimentare. Nicio prevedere a Acordului nu afectează drepturile dvs. pe care le veți avea în calitate de consumator și cu a căror modificare sau eliminare nu puteți fi de acord prin contract.
13. Rezilierea de către dvs.
Puteți rezilia Acordul prin încetarea folosirii Serviciilor.
14. Rezilierea și suspendarea de către Huawei
Sub rezerva dispozițiilor legale aplicabile, putem suspenda temporar sau permanent, anula, impune limite cu privire la sau restricționa accesul dvs. la o parte dintre sau la toate Serviciile, în orice moment, fără a ne asuma nicio răspundere cu privire la nicio persoană sau terț. Vom face tot posibilul să vă notificăm înainte de a face acest lucru. Cu toate acestea, este posibil să nu vă putem notifica în prealabil și este posibil să limităm, să anulăm, să suspendăm sau să restricționăm imediat, permanent sau temporar, accesul dvs. la o parte dintre sau la toate Serviciile, în următoarele circumstanțe:
(1) în cazul în care încălcați, sau Huawei consideră că urmează să încălcați prevederile Acordului, inclusiv a acordurilor, politicilor sau orientărilor încorporate;
(2) dacă dvs., sau orice persoană care acționează în numele dvs., în mod fraudulos sau ilegal, sau furnizează Huawei orice informații false sau denaturate;
(3) ca răspuns la solicitările organelor de aplicare a legii sau a altor agenții guvernamentale în procese legale și valabile;
(4) în cazul lucrărilor urgente de întreținere sau actualizări urgente la sisteme sau hardware; sau
(5) din motive tehnice, de siguranță, de afaceri sau de securitate neașteptate.
Expirarea sau rezilierea prezentului Acord nu afectează prevederile exprese ale prezentului Acord care rămân în vigoare sau au efect după expirarea sau rezilierea acestuia și nu aduce atingere niciunor drepturi sau obligații acumulate și niciunor drepturi sau obligații care sunt prevăzute să rămână în vigoare după expirare sau reziliere.
Orice termen care, în mod expres sau prin natura sa, continuă să fie valabil după rezilierea Acordului va rămâne în vigoare în întregime în viitor, până când condițiile termenului sunt îndeplinite sau termenul expiră prin natura sa.
15. Modificarea acestui Acord
Huawei continuă să inoveze, să schimbe și să îmbunătățească Serviciile. Huawei poate adăuga sau elimina funcționalități sau funcții, poate crea limite noi în legătură cu Serviciile sau poate suspenda sau opri temporar sau permanent unul dintre Servicii. Huawei poate modifica, de asemenea, oricând Acordul în baza actualizărilor Serviciilor.
Vă vom informa într-un interval de timp rezonabil cu privire la orice modificări aduse Serviciilor sau Acordului, care vor dezavantaja semnificativ utilizatorii sau vor limita semnificativ accesul la Servicii sau utilizarea acestora. În legătură cu modificările pe care trebuie să le aducem acestui Acord pentru a respecta cerințele de securitate, siguranță, legale sau de reglementare, este posibil să nu putem respecta termenele de mai sus și vă vom notifica în legătură cu aceste modificări în cel mai scurt timp posibil.
16. Prevederi generale
Serviciile sau terții pot furniza linkuri către alte site-uri web sau resurse. Confirmați și sunteți de acord că nu suntem răspunzători cu privire la disponibilitatea acestor site-uri sau resurse externe și nu garantăm și nu suntem responsabili sau răspunzători cu privire la niciun conținut, anunț publicitar, produs sau alt material din cadrul sau disponibil prin astfel de site-uri web sau resurse. Nu suntem responsabili cu privire la nicio daună sau pierdere cauzată sau pretins a fi cauzată de sau în legătură cu utilizarea sau încrederea în orice astfel de conținut, bunuri sau servicii disponibile pe sau prin oricare dintre aceste site-uri web sau resurse.
Nicio prevedere a acestui Acord nu va fi interpretată în sensul creării unui parteneriat sau a unei relații de reprezentare între dvs. și Huawei și niciuna dintre părți nu va avea dreptul sau autoritatea de a suporta nicio obligație de plată, datorie sau cost sau de a încheia niciun fel de contracte sau alte aranjamente în numele sau pentru cealaltă parte.
Compania Huawei nu este răspunzătoare pentru nicio neîndeplinire sau îndeplinire cu întârziere a obligațiilor sale în baza acestui Acord sau a furnizării Serviciilor, cauzată sau influențată de chestiuni care nu se află sub controlul rezonabil al Huawei.
Huawei poate atribui, subcontracta sau revoca oricare dintre drepturile și obligațiile noastre din cadrul Acordului.
În cazul în care o dispoziție a Acordului este găsită de o instanță de jurisdicție competentă sau de orice altă autoritate competentă ca fiind nulă, nevalabilă sau inaplicabilă, aceasta se consideră a fi eliminată din Acord și toate celelalte dispoziții ale Acordului rămân în vigoare și efect.
Prezentul Acord reprezintă întreaga înțelegere între noi cu privire la Servicii și recunoașteți și sunteți de acord că nu v-ați bazat pe sau ați fost convinsă să încheiați prezentul Acord bazându-vă pe orice declarație, garanție sau angajament care nu se află în prezentul Acord.
17. Legile aplicabile și jurisdicția
Elaborarea, interpretarea și executarea Acordului sunt guvernate de și interpretate în conformitate cu legile din Republica Populară Chineză. Dumneavoastră și Huawei sunteți de acord că acest Acord este semnat în Districtul Longgang, Shenzhen, provincia Guangdong, Republica Populară Chineză. Orice litigiu care rezultă în urma executării acestui Acord între cele două părți va fi soluționat prin negociere. Dacă negocierea nu reușește, oricare dintre părți poate intenta un proces la instanța competentă din jurisdicția relevantă pentru locul în care s-a semnat Acordul.
În cazul în care sunteți un consumator care locuiește într-o țară din Uniunea Europeană, veți beneficia de orice prevederi obligatorii ale legilor din țara de rezidență. Nicio prevedere a acestui Acord, inclusiv paragraful de mai sus, nu afectează drepturile dvs. în calitate de consumator de a invoca aceste prevederi obligatorii ale legilor locale. Comisia Europeană pune la dispoziție o platformă online de soluționare a disputelor, care poate fi accesată la http://ec.europa.eu/consumers/odr/. În cazul în care doriți să ne supuneți atenției o anumită chestiune, contactați-ne.
18. Cum ne puteți contacta
În cazul în care aveți întrebări referitoare la acest Acord, contactați-ne la hisuite@huawei.com.
